cetatea-de-scaun-a-sucevei-muzeul-bucovinei-13


Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea Sucevei, construită la sfârşitul secolului al XIV-lea în apropierea oraşului medieval Suceava, a fost principala reședință a domnilor Moldovei timp de aproape 200 de ani, astăzi un monument istoric de nivel naţional.

Ansamblul arhitectonic medieval, alcătuit din castel şi ziduri de apărare, a fost consolidat şi completat în cadrul uni vast proiect cu finanţare în perioada 2011-2015, redându-i aspectul impunător, intrat în legendă, dar şi subtila strălucire princiară din trecut.

În anul 2016 a fost realizată în Cetatea Sucevei prima expoziţie permanentă care ilustrează teme de mare interes pentru public, precum prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV – XVII sau Tezaurul medieval al Moldovei. Lapidariul recompune pentru prima dată cea mai completă imagine a Cetăţii Sucevei, evidențiind sistemele constructive şi decoraţia arhitecturală, dominate în secolul XV de variate teme ale goticului. Utilităţi domestice medievale, precum sobele de teracotă, combină absolut surprinzător şi elegant motive decorative locale cu cele central-europene. Sistemele multimedia cu tematică istorică medievală şi proiecţiile video cu subiecte legate de istoria cetăţii reprezintă o noutate expoziţională în România. Cele mai bine receptate de către publicul vizitator sunt cartea interactivă de istorie medievală a Moldovei – Străinii despre noi şi proiecţia video Cronica Cetăţii Sucevei, reconstituind o lume surprinzătoare şi vie, îndepărtată şi totuşi foarte reală, având sentimentul puternic că toţi facem parte din aceeaşi poveste!

 


CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI

Telefon: +40-0230-216439

Fax. +40-0230-522979

Email: cetateasv.@yahoo.com

ORAR DE VIZITARE

 Luna Martie

  • program de vizitare 9:00 – 18:00
  • ultima intrare în Cetate 17:30
  • program de videoproiecție 18:00 – 21:00
  • programul I de videoproiecție 18:00
  • programul II de videoproiecție 19:30
  • Luni  – închis

 Luna Aprilie

  • program de vizitare 9:00 – 20:00
  • ultima intrare in Cetate 19:30
  • program de videoproiecție 20:00 – 22:00
  • programul I de videoproiecție 20:00
  • programul II de videoproiecție 21:00
  • Luni  – închis

 Lunile Mai, Iunie, Iulie, August

  • program de vizitare 9:00 – 22:00
  • Pentru programul de videoproiecție care începe la ora 21:00 este necesară programare.
  • Luni  – deschis

 Luna Septembrie

  • 10:00 – 22:00 Casa de bilete se închide la ora 21:30
  • Luni  – închis

 Luna Octombrie

  • 10:00 – 21:00Casa de bilete se închide la ora 20:30
  • Luni  – închis

 Lunile Noiembrie , Decembrie, Ianuarie, Februarie

  • 10:00 – 20:00 Casa de bilete se închide la ora19:30.
  • Programul de videoproiecție începe odată cu lăsarea întunericului.
  • Luni  – închis


TAXE SI TARIFE PERCEPUTE

pentru activitățile desfășurate de Muzeul Bucovinei 2016

A.   TAXE DE VIZITARE
Cetatea de Scaun – adulti

– elevi,studenti*

12 lei/pers.

3 lei/pers.

-Evenimente ( Festivalul Arta Medievala „Stefan cel Mare”, Rock etc.) – adulti

– elevi,studenti*

12 lei /pers.

3 lei/pers.

 

Servicii gratuite pentru:
persoane cu handicap fizic grav
copiii din centrele de plasament
veterani de razboi
lucratori actuali si pensionari din reteaua muzeala
Reducere 50% pentru: pensionari
Spatiile folosite pentru expozitii si manifestari culturale se pun la dispozitie în mod gratuit