Data publicării: 3 iunie 2021

Muzeul Național al Bucovinei invită publicul să cunoască lumea fascinantă a modei din perioada medievală, în cadrul proiectului educațional ”Podoabe şi veșminte în Moldova medievală”

O incursiune în lumea fascinantă a modei din perioada medievală, este propunerea cu care muzeul vine în fața publicului, de toate vârstele, prin proiectul de educație muzeală „Podoabe şi veşminte în Moldova medievală”.

Vreți să aflați ce vestimentații și ce bijuterii se purtau în perioada medievală?

Vreți să aflați cum se dichiseau boierii, domnii, domnițele, dregătorii, curtenii din Moldova medievală?

Vă invităm la Muzeul de Istorie Suceava, unde împreună cu specialiștii noștri, veți auzi povești nemaispuse și veți admira veșminte și bijuterii medievale restaurate în Bucovina!

Ghidați de specialiștii muzeului, participanţii au ocazia să descopere piese vestimentare şi podoabe, specifice perioadei medievale: rochie, cămaşă, marame, bonete, pantofi, brâie, anterie colorate, dar şi ace de păr şi de voal, inele şi cercei, reprezentând importante izvoare istorice care au stat la baza studiilor despre evoluția vestimentației în Moldova.

Piesele vestimentare şi podoabele, parte dintre ele expuse în Muzeul de Istorie, au fost descoperite de-a lungul timpului, în urma cercetărilor arheologice sistematice, în morminte de la bisericile Sf. Ioan Botezătorul din Siret, Biserica Mirăuți din Suceava, Mănăstirea Probota, Biserica „Sfântul Nicolae“ Bălineşti şi se încadrează în doua mari categorii: veşminte, dar şi obiecte ce ţin de ritualul funerar. Veşmintele şi podoabele prezentate sunt încadrate cronologic în perioada secolelor XV-XVII.

Proiectul de educaţie muzeală, prezentat față în față cu obiectul de patrimoniu, cu informații postate și pe contul de facebook al Muzeului de Istorie, își propune să-i surprindă pe cei interesați, prin frumusețea și unicitatea pieselor vestimentare care fac parte din colecția de textile arheologice a Muzeului Național al Bucovinei, cu detalii asupra modului în care au fost lucrate şi materialele prețioase folosite la realizarea lor: brocard, mătase, mătase decorată cu fir de argint aurit, dantelă din fir de argint aurit, catifea de mătase broșată cu aur, dar şi tehnicile de coasere şi brodare specifice perioadei medievale.

De asemenea, participanții se vor bucura de frumusețea podoabelor medievale, din colecţia de numismatică a Muzeului Național al Bucovinei, fiindu-le prezentate  materialele utilizate la realizarea lor: aur, argint, cu pietre semipreţioase şi metodele de realizare, specifice perioadei medievale – turnare „à cire perdue“, cizelare, gravare, trefilare, granulaţie, ciocănire, sudare, aurire, filigran, decupare.

Ce trebuie să faceți, ca să puteți pătrunde în lumea podoabelor și veșmintelor din perioada medievală?

Sunați la numărul de telefon al muzeografului responsabil de ora de muzeu – 0747415751, unde veți primi informații despre modalitatea de înscriere la proiectul educațional, numărul limită de participanți pentru o sesiune și, desigur, pentru a programa întâlnirea. Participarea se face în baza biletului de vizitare a Muzeului de Istorie Suceava!

Proiectul de educație muzeală se va derula în perioada iunie – noiembrie 2021.

Așteptăm, cu drag, să ne întâlnim la muzeu, experiența trăită în fața obiectului de patrimoniu, emoția vizionării originalului fiind unică și irepetabilă!

podoabe și veșminte 2021

88 Replies to “Podoabe şi veșminte în Moldova medievală”

  1. Larryhaigh spune:

    how much is amoxicillin: [url=https://amoxicillins.com/#]amoxicillin pharmacy price[/url] where to buy amoxicillin 500mg without prescription

  2. Jamesmep spune:

    [url=https://pharmacyreview.best/#]canada pharmacy online[/url] reputable canadian online pharmacies

  3. Scottsergy spune:

    drugs for ed: buying ed pills online – buy erection pills

  4. BrentNoult spune:

    canadian pharmacy com canadianpharmacymeds com

  5. Samuelunoke spune:

    https://propecia1st.science/# cost propecia

  6. ClaudeGem spune:

    legit canadian pharmacy canadian pharmacy price checker

  7. Larryhaigh spune:

    can i purchase generic mobic tablets [url=https://mobic.store/#]how to buy mobic without rx[/url] can i purchase generic mobic no prescription

  8. Darylfiext spune:

    https://mobic.store/# where can i buy mobic without a prescription

  9. Scottsergy spune:

    canadian drug prices online canadian pharmacy

  10. CharlesCit spune:

    ed pills: erection pills viagra online – ed meds online without doctor prescription

  11. ClaudeGem spune:

    amoxicillin 500mg capsules where to buy amoxicillin pharmacy – buy amoxicillin 500mg uk

  12. Charlesplode spune:

    Read here.
    medication for ed dysfunction: non prescription ed drugs – best pills for ed
    safe and effective drugs are available.

  13. Jamesmep spune:

    [url=https://propecia1st.science/#]get cheap propecia tablets[/url] cost of generic propecia for sale

  14. Larryhaigh spune:

    amoxicillin 30 capsules price: [url=https://amoxicillins.com/#]amoxicillin pharmacy price[/url] amoxicillin 750 mg price

  15. BrentNoult spune:

    ed medications: best male enhancement pills – erection pills online

  16. Samuelunoke spune:

    https://pharmacyreview.best/# reliable canadian online pharmacy

  17. Scottsergy spune:

    canada cloud pharmacy trustworthy canadian pharmacy

  18. ClaudeGem spune:

    best non prescription ed pills: best ed medication – ed medication online

  19. Darylfiext spune:

    https://pharmacyreview.best/# canadapharmacyonline

  20. Charlesplode spune:

    Actual trends of drug.
    otc ed pills: best male ed pills – best non prescription ed pills
    п»їMedicament prescribing information.

  21. Larryhaigh spune:

    best ed drug [url=https://cheapestedpills.com/#]treatment of ed[/url] ed pills cheap

  22. CharlesCit spune:

    ed treatment review: medication for ed – medicine for erectile

  23. Scottsergy spune:

    ed meds: top rated ed pills – erectile dysfunction medicines

  24. ClaudeGem spune:

    ed drugs compared: men’s ed pills – new ed treatments

  25. Jamesmep spune:

    [url=https://pharmacyreview.best/#]pharmacy com canada[/url] canadian pharmacy ratings

  26. Samuelunoke spune:

    https://mobic.store/# can i buy generic mobic prices

  27. BrentNoult spune:

    how to get mobic price: can you get cheap mobic without rx – can i purchase mobic without a prescription

  28. Darylfiext spune:

    where can you buy amoxicillin over the counter: http://amoxicillins.com/# can you buy amoxicillin over the counter canada

  29. FreddyArcal spune:

    medicine in mexico pharmacies: purple pharmacy mexico price list – reputable mexican pharmacies online

  30. Edwardfus spune:

    https://certifiedcanadapharm.store/# buying drugs from canada

  31. AlbertHed spune:

    online canadian drugstore: is canadian pharmacy legit – canadian drugs online

  32. FreddyArcal spune:

    best canadian online pharmacy reviews: buying from canadian pharmacies – best canadian online pharmacy reviews

  33. Edwardfus spune:

    http://certifiedcanadapharm.store/# best canadian online pharmacy

  34. RobertCaria spune:

    http://mexpharmacy.sbs/# mexican pharmaceuticals online

  35. AlbertHed spune:

    buying from online mexican pharmacy: mexican drugstore online – medicine in mexico pharmacies

  36. FreddyArcal spune:

    mexican rx online: mexican mail order pharmacies – buying prescription drugs in mexico online

  37. Edwardfus spune:

    https://indiamedicine.world/# india pharmacy mail order

  38. AlbertHed spune:

    reputable mexican pharmacies online: reputable mexican pharmacies online – mexican border pharmacies shipping to usa

  39. RobertCaria spune:

    https://indiamedicine.world/# top online pharmacy india

  40. Edwardfus spune:

    http://certifiedcanadapharm.store/# canadian online drugs

  41. FreddyArcal spune:

    medication from mexico pharmacy: mexican drugstore online – mexican rx online

  42. AlbertHed spune:

    medicine in mexico pharmacies: mexican mail order pharmacies – mexico pharmacies prescription drugs

  43. Edwardfus spune:

    http://certifiedcanadapharm.store/# best canadian pharmacy online

  44. FreddyArcal spune:

    canadian drugstore online: canadian drug pharmacy – legit canadian pharmacy

  45. AlbertHed spune:

    best online canadian pharmacy: canadian drugs pharmacy – legitimate canadian pharmacy online

  46. RobertCaria spune:

    https://mexpharmacy.sbs/# buying prescription drugs in mexico

  47. Edwardfus spune:

    https://certifiedcanadapharm.store/# canadian pharmacy near me

  48. FreddyArcal spune:

    mexican mail order pharmacies: purple pharmacy mexico price list – mexican pharmaceuticals online

  49. AlbertHed spune:

    pharmacy website india: reputable indian online pharmacy – world pharmacy india

  50. Edwardfus spune:

    https://certifiedcanadapharm.store/# thecanadianpharmacy

  51. RobertCaria spune:

    https://indiamedicine.world/# cheapest online pharmacy india

  52. Jeffreymaw spune:

    http://azithromycin.men/# where to buy zithromax in canada

  53. Barryvax spune:

    http://gabapentin.pro/# neurontin capsules

  54. Lucasmaync spune:

    ivermectin 1% cream generic: ivermectin 50ml – ivermectin 12 mg

  55. Barryvax spune:

    https://azithromycin.men/# buy zithromax without presc

  56. Michaelvetle spune:

    buy zithromax 1000mg online [url=https://azithromycin.men/#]zithromax buy online[/url] where can i buy zithromax uk

  57. Jeffreymaw spune:

    https://stromectolonline.pro/# ivermectin lice

  58. Lucasmaync spune:

    zithromax capsules 250mg: zithromax 500 mg – can you buy zithromax over the counter

  59. Barryvax spune:

    https://stromectolonline.pro/# cost of ivermectin 1% cream

  60. Lucasmaync spune:

    zithromax over the counter canada: purchase zithromax online – where can i buy zithromax uk

  61. Jeffreymaw spune:

    https://stromectolonline.pro/# ivermectin rx

  62. Michaelvetle spune:

    zithromax tablets for sale [url=https://azithromycin.men/#]zithromax online usa[/url] generic zithromax over the counter

  63. WilliamGag spune:

    paxlovid pill: Paxlovid buy online – paxlovid generic

  64. Robertcoism spune:

    ed meds online without doctor prescription: impotence pills – pills for ed

  65. WilliamGag spune:

    paxlovid covid: buy paxlovid online – paxlovid pill

  66. Robertcoism spune:

    п»їpaxlovid: paxlovid price – paxlovid india

  67. AntonioAstef spune:

    https://lipitor.pro/# buy lipitor from canada
    lipitor 200 mg [url=http://lipitor.pro/#]lipitor 20 mg tablet[/url] order lipitor

  68. GeorgeGor spune:

    https://lisinopril.pro/# lisinopril 40 mg on line

  69. MichaelwEd spune:

    http://ciprofloxacin.ink/# cipro for sale

  70. GeorgeGor spune:

    https://ciprofloxacin.ink/# ciprofloxacin 500mg buy online

  71. AntonioAstef spune:

    http://lisinopril.pro/# prinivil 5mg tablet
    purchase cipro [url=http://ciprofloxacin.ink/#]buy cipro online[/url] ciprofloxacin 500mg buy online

  72. MichaelwEd spune:

    https://avodart.pro/# can i buy avodart

  73. GeorgeGor spune:

    http://avodart.pro/# cheap avodart without prescription

  74. AntonioAstef spune:

    http://ciprofloxacin.ink/# buy cipro online
    cipro online no prescription in the usa [url=http://ciprofloxacin.ink/#]ciprofloxacin generic[/url] antibiotics cipro

  75. MichaelwEd spune:

    http://ciprofloxacin.ink/# buy cipro cheap

  76. GeorgeGor spune:

    https://avodart.pro/# avodart prices

  77. AntonioAstef spune:

    https://lipitor.pro/# lipitor generics
    cytotec buy online usa [url=https://misoprostol.guru/#]buy misoprostol over the counter[/url] buy cytotec over the counter

  78. ZacharyGlymn spune:

    canadian pharmacy [url=http://certifiedcanadapills.pro/#]cheap canadian pharmacy online[/url] canadian world pharmacy

  79. Lloydbib spune:

    https://certifiedcanadapills.pro/# canadian pharmacy

  80. GeorgeFlelf spune:

    medicine in mexico pharmacies: mexico drug stores pharmacies – medicine in mexico pharmacies

  81. Lloydbib spune:

    http://indiapharmacy.cheap/# п»їlegitimate online pharmacies india

  82. ZacharyGlymn spune:

    mexican pharmaceuticals online [url=http://mexicanpharmacy.guru/#]mexico drug stores pharmacies[/url] best online pharmacies in mexico

  83. GeorgeFlelf spune:

    onlinecanadianpharmacy: canada drugstore pharmacy rx – canadian drugstore online

  84. Francishob spune:

    canadian world pharmacy: canadian pharmacy online – canadianpharmacyworld com

  85. Francishob spune:

    п»їlegitimate online pharmacies india: international pharmacy india – best online pharmacy india

  86. Dennisdak spune:

    mexican drugstore online: п»їbest mexican online pharmacies – medication from mexico pharmacy

  87. MathewAmume spune:

    Anna Berezina is a honoured originator and speaker in the reply to of psychology. With a offing in clinical feelings and all-embracing investigating sagacity, Anna has dedicated her craft to arrangement lenient behavior and daft health: https://ctxt.io/2/AABQltwrEw. Including her work, she has мейд impressive contributions to the strength and has behove a respected reflection leader.

    Anna’s expertise spans several areas of thinking, including cognitive psychology, positive certifiable, and passionate intelligence. Her voluminous knowledge in these domains allows her to victual valuable insights and strategies as individuals seeking in the flesh growth and well-being.

    As an author, Anna has written some instrumental books that bear garnered widespread notice and praise. Her books offer practical advice and evidence-based approaches to forbear individuals lead fulfilling lives and cultivate resilient mindsets. By combining her clinical dexterity with her passion on dollop others, Anna’s writings secure resonated with readers roughly the world.

  88. Dennisdak spune:

    mexico drug stores pharmacies: mexican mail order pharmacies – п»їbest mexican online pharmacies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close Search Window
Program de vizitare