Data publicării: 30 octombrie 2026

Muzeul Național al Bucovinei invită publicul vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 14:30, la conferința susținută de Adrian Năstase, cu tema „Nicolae Titulescu și rețelele de influență ale Europei interbelice”.

Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie, în Sala de Conferințe, și se desfășoară în cadrul programului „Zile și nopți la Muzeul Național al Bucovinei”.

Conferința propune o incursiune în diplomația europeană a perioadei interbelice, având în centru personalitatea lui Nicolae Titulescu și rolul său în configurarea relațiilor internaționale. Analiza urmărește mecanismele prin care diplomatul român a construit și valorificat rețele de relații și influență la nivel european, contribuind la afirmarea României pe scena diplomatică internațională.

Tema întâlnirii pornește de la studiul „Titulescu și rețelele europene de influență”, semnat de Adrian Năstase și publicat în septembrie 2026, sub forma unui eseu și material de cercetare. Autorul, președinte al Fundației Europene Titulescu, continuă astfel preocupările sale dedicate moștenirii diplomatice a lui Nicolae Titulescu și relevanței acesteia pentru înțelegerea relațiilor internaționale.

Conferința se înscrie în seria cercetărilor și demersurilor editoriale prin care Adrian Năstase readuce în atenția publicului personalitatea și activitatea marelui diplomat român, între lucrările sale dedicate acestuia numărându-se și volumul „Nicolae Titulescu. Contemporanul nostru”.

Prin organizarea acestui eveniment, Muzeul Național al Bucovinei își propune să ofere publicului oportunitatea unei întâlniri cu istoria diplomației românești și europene, precum și cu o temă relevantă pentru înțelegerea contextului politic și diplomatic al perioadei interbelice.

Proiect aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Close Search Window
↑
Program de vizitare
Muzeul Național al Bucovinei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.