Istoria înfiinţării muzeului sucevean începe acum mai bine de 100 de ani. La 4 ianuarie 1900, câţiva intelectuali suceveni înfiinţează Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului. Această iniţiativă a apărut în momentul în care la Cetatea de Scaun a Sucevei se realizau ample lucrări de curăţare a ruinelor sub conducerea arhitectului Karl A. Romstorfer, cu acest prilej fiind descoperite numeroase obiecte medievale. Dorinţa ca piesele descoperite să rămână la Suceava l-a făcut pe profesorul Iosif Fleişer să solicite deschiderea unui muzeu la Suceava, ca sucursală a celui înfiinţat la Cernăuţi.

Prima sedinţă a Societăţii Muzeul care încă nu avea un sediu şi o colecţie, fiind o iniţiativă particulară, a fost prezidată de Franz von Des Loges, primarul oraşului Suceava. Primii membrii ai societăţii nou înfiinţate erau personalităţi ale oraşului, ale căror activitate este cunoscută şi astăzi. Preşedintele Societăţii nou înfiinţate, Ştefan de Repta, făcea parte dintr-o veche familie bucovineană care a dat numeroase personalităţi, fiind profesor şi apoi director la Liceul Greco-Oriental, viitorul Liceu „Ştefan cel Mare” din Suceava. Primar între anii 1891 şi 1914, Franz von Des Loges a rămas în memoria localnicilor drept unul dintre cei mai activi edili suceveni, iar pentru meritele sale a şi fost decorat de către statul român. Numit secretar al Societăţii, George Mihuţă era preot, doctor în teologie, preocupat de istoria locurilor natale. Casierul Societăţii, Animpodist Daschievici era doctor în filozofie şi profesor de istorie şi geografie la Liceul Greco-Oriental.

Iosif Fleişer, primul custode al muzeului, era profesor de istorie. În evocările sale, fiul său, preotul Ioan Flaişer şi-l aminteşte aplecat asupra cărţilor de istorie sau studiind monedele descoperite la cetate. Următorul custode, numit după moartea lui Iosif Fleişer a fost Alfred von Peyersfeld.  În această perioadă se întocmesc primele inventare de colecţie şi se sistematizează materialul adunat de-a lungul timpului.istoric1

O dată cu Unirea Bucovinei cu România a fost necesară o reînfiinţare a muzeului în cadrul autorităţii noului stat. Într-o adresă din 12 decembrie 1923, prefectul Sucevei solicită Ministrului Artelor trecerea muzeului, iniţial o societate privată, în proprietatea Primăriei. Zece zile mai târziu, este primit răspunsul: „avem onoarea de a vă face cunoscut că aprobăm să se treacă în Proprietatea Primăriei oraşului Suceava obiectele aflate în posesiunea Societăţii Muzeului Local”. Imediat, în anul 1924 la Tribunalul Sucevei este înscrisă ca persoană juridică Societatea Muzeul din Suceava. Prin statutul înregistrat (păstrat în forma iniţială), societatea îşi propunea să promoveze şi să lărgească cunoştinţele arheologice, istorice, etnografice şi istorico-naturale ale ţării. De asemenea, societatea avea ca scop „explorarea” oraşului Suceava şi a împrejurimilor sale, iar rezultatele acestor cercetări vor fi prezentate în cadrul unor expoziţii şi vor fi publicate sub formă de rapoarte sau articole. Colaborarea cu Muzeul Bucovinei se păstra în continuare, iar în caz de dizolvare a muzeului sucevean, patrimoniul său se va fi transferat la Cernăuţi, deşi soarta a vrut să fie tocmai invers. Se păstra statutul anterior, cu mici modificări date de necesitatea traducerii lui în limba română.

După ani de muncă, în 1928 va fi inaugurat muzeul închinat lui Ciprian Porumbescu. Deşi s-a dorit ca acesta să îşi aibă sediul la Cernăuţi, diverse impedimente i-au schimbat locaţia la Suceava, ca secţie a Muzeului orăşenesc. Preotul Constantin Morariu a fost cel care a luptat pentru ca acest muzeul să fie înfiinţat cu scopul de a cinsti memoria marelui compozitor bucovinean. Printre exponate se găseau violoncelul lui Ciprian, portrete şi fotografii, partituri, scrisori, obiecte personale ale compozitorului şi familiei sale.

istoric2În aceste prime decenii de existenţă a muzeului cea mai mare problemă cu care s-a confruntat, după lipsa unor fonduri importante, a fost inexistenţa unui spaţiu adecvat. Încă de la început, colecţiile sale au fost mutate în trei locaţii succesive, iar mărirea substanţială a patrimoniului, prin numeroase descoperiri, dar şi donaţii particulare, a adăugat noi probleme custozilor muzeului. Dintr-una dintre locaţii, cea din cazarma oraşului, vor dispărea obiecte de patrimoniu. După război, până în anul 1923, colecţiile muzeului au fost adăpostite în clădirea Liceului de fete, după ce Dr. Eusebie Popovici nu a mai fost director, s-a dorit din nou mutarea, realizată abia în 1928, de data aceasta în sediul primăriei. Se resimţea tot mai acut lipsa unei clădiri adecvate în care instituţiile culturale să îi poată primi pe cei dornici de îmbogăţire spirituală, biblioteca fiind în aceeaşi situaţie.

„Muzeul nomad”, după cum îl numeşte Leca Morariu, îşi va continua peregrinările prin oraş până când va ajunge în alt sediu, de această dată adecvat.

„Casa Naţională” era construită în stil clasic, de plan dreptunghiular, pe trei nivele, iar în partea centrală avea o intrare somptuoasă în formă de „U” cu scări în spirală. Alături de sediul muzeului împreună cu secţia dedicată lui Ciprian Porumbescu, aici se mai găseau biblioteca, o sală de conferinţe şi concerte, prăvălii. Ridicată după proiectul arhitectului Conrad Bittner, clădirea avea două corpuri, primul de la începutul secolului XX, iar al doilea după primul război mondial. Din păcate, politica autorităţilor comuniste de sistematizare a distrus această clădire pentru care mulţi intelectuali suceveni s-au luptat să fie ridicată în anii de după primul război mondial cu scopul de a fi „vatra culturală a românilor suceveni”. Imobilul, situat în zona centrală a oraşului pe strada 6 noiembrie nr. 2, a găzduit muzeul începând din anul 1932 şi până în anul 1968, când această frumoasă clădire a fost demolată.

După numeroase intervenții la forurile locale, dar și la cele centrale cu privire la rezolvarea  situației Muzeului Bucovinei stabilit la Suceava, în urma adresei nr 7609/947 din 3 mai 1947 primită de la Ministerul Artelor, Direcția Artelor, directorului Nicolai Grămadă i se comunică hotărârea Consiliului Superior al Muzeelor: „Muzeul Bucovinei să se contopească cu Muzeul orașului Suceava sub denumirea de Muzeul Regional al Bucovinei. În ce privește localul, Muzeul Regional al Bucovinei urmează să fie adăpostit în întregime în Casa Națională din localitate, clădire mare din care în momentul de față numai 2 încăperi sunt destinate muzeului orașului,”. Profesorul Grămadă a fost în acest fel  ultimul director al Muzeului Bucovinei din Cernăuţi şi primul director al Muzeului Bucovinei cu sediul în Suceava.

Muzeul sucevean îşi va schimba din nou numele peste trei ani, când devine Muzeul Raional, apoi Muzeul Regional Suceava. După noua împărţire administrativă a României, în anul 1968 instituţia va căpăta denumirea de Muzeul Judeţean Suceava pe care o va păstra întreaga perioadă comunistă. În anul 1990, se revine la vechea denumire de Muzeul Bucovinei care se păstrează şi astăzi.

În perioada comunistă, muzeul se dezvoltă exponenţial, prin apariţia unor noi secţii. În anul 1953 va fi redeschisă expoziţia organizată în amintirea marelui compozitor bucovinean Ciprian Porumbescu. Treptat această secţie va fi îmbogăţită cu noi donaţii care vor oferi posibilitatea lărgirii activităţii muzeografilor prin deschiderea unei case memoriale la Stupca (23 noiembrie 1971), localitate care astăzi îi poartă numele. Casa memorială avea în patrimoniul său aproape toate partiturile compozitorului în original, numeroase scrisori, obiecte personale.

Colecţia de artefacte de ştiinţele naturii a muzeului orăşenesc este pomenită încă din anul 1910 într-un articol despre descoperiri geologice în Cernăuţi şi împrejurimi, aici se găsea un craniu de Bos primigenius. Secţia de ştiinţele naturii aflată în localul fostei şcoli primare de băieţi, ridicată între anii 1811-1814, supusă unei ample lucrări de restaurare, prezenta o expoziţie permanentă după criteriul ecologic pe medii de viaţă (biotopuri) la care se adăugau eşantioane de  geologie şi paleontologie.

În anul 1968, în clădirea unui vechi han din secolul XVII, este deschisă secţia de etnografie valorificând una dintre cele mai importante şi valoroase zone etnografice a României, cea a Bucovinei. Apariţia acestui nou muzeu împlinea o lungă tradiţie a preocupărilor pentru obiceiurile şi portul popular bucovinean încă de la sfârşitul secolului XIX.

În anul 1961 este inaugurată şi expoziţia de artă plastică unde se întâlnesc lucrări de pictură, grafică şi sculptură ale unor valoroşi artişti bucovineni de la sfârşitul secolului XIX, cât şi pictori români istoric6începând cu perioada dintre cele două războaie mondiale şi până astăzi.

În anul 1975, prin iniţiativă locală, a fost creat Laboratorul Zonal de Restaurare ai căror specialişti au salvat mii de piese de patrimoniu de la degradare, iar colaborarea fructuoasă cu alte muzee i-au mărit prestigiul.

O nouă etapă în viaţa muzeului va începe o dată cu încheierea amplelor lucrări de restaurare a clădirii din strada Ştefan cel Mare numărul 33, când se inaugurează o nouă expoziţie permanentă, iar aspectul interior al clădirii este sensibil modificat pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor muzeografice ale epocii. Realizat de întreprinderea „Decorativa”, specializată în proiectarea şi realizarea de expoziţii muzeale, Muzeul de Istorie, în forma sa reînnoită, va fi inaugurat la 17 iulie 1980. Prin reamenajarea spaţiului de la etaj, rezulta un traseu circular cu 27 de săli în care istoria României era desfăşurată cronologic, începând din paleolitic şi până în prezent. O atenţie specială era acordată Sucevei, în calitatea sa de principală reşedinţă domnească în Moldova medievală, dar şi evoluţiei ulterioare a zonei de nord a Moldovei, intrată în componenţa statului austriac. Întreaga expunere era prezentată didactic, răspunzând necesităţilor celor mai numeroşi vizitatori care erau elevii.

O noutate în cadrul desfăşurării expoziţiei l-a constituit „Sala Tronului” o reconstituire muzeografică a unei săli existente la Cetatea de Scaun în zona de la etaj, azi dărâmată. Această reconstituire a avut la bază descoperiri arheologice, imagini de epocă, descrieri istorice, fondul sonor fiind asigurat de un fragment din piesa de teatru „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, în interpretarea inconfundabilă a marelui actor care a fost George Calboreanu.

Muzeul de Istorie din Siret, inaugurat în 1985, a fost deschis într-o casa  de referinţă pentru istoria locală, fiind proprietatea avocatului Emanoil Samuşco, fost primar. Aici, valorificându-se materialele neutilizate în noul muzeu judeţean, dar şi descoperiri din zona oraşului Siret, s-a marcat importanţa acestui oraş, cu numeroase vestigii din epoca de început a statului moldovean.

În anul 1990 se petrec câteva schimbări în cadrul muzeului sucevean care devine pentru o scurtă perioadă Muzeul Bucovinei, iar apoi din anul 1994, Muzeul Naţional al Bucovinei în subordonarea directă a Ministerului Culturii.

Clădirea Muzeului de Ştiinţele Naturii a fost modernizată între anii 1992-2000, inaugurându-se o nouă expoziţie permanentă care valorifica vechea colecţie, dar şi numeroasele colecţii adunate între timp.

Dacă expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie era în anul 1980 una din cele mai avangardiste, astăzi soluţiile de amenajare a unei expoziţii şi de interacţiune cu publicul s-au modificat semnificativ. În muzeu se organizează frecvent piese de teatru şi serate muzicale, unde sunt invitaţi atât artişti consacraţi, cât şi amatori. Intrată în tradiţie este Noaptea cea mai lungă, eveniment desfăşurat în noaptea de 22 decembrie, când se comemorează revoluţia din decembrie 1989. De fiecare dată, sunt prezenţi artişti plastici, poeţi, iubitori de cultură dornici să împărtăşească amintiri legate de eveniment. Din dorinţa de a aduce publicul mai aproape de istoria Sucevei de odinioară, în ultimii ani s-au organizat evenimente culturale în care un rol important i-a revenit Festivalului de Artă Medievală de la Suceava, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat în anul 2006. Ulterior, în fiecare an în Cetatea de Scaun a fost prezentată o dramatizare a unui eveniment istoric, având la bază o riguroasă documentare ştiinţifică, eveniment care a marcat istoria Sucevei şi a Moldovei medievale: înscăunarea ca domn al Moldovei a lui Ştefan cel Mare, judecarea unui boier trădător sau intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Sucevei în anul 1600. Cu ocazia împlinirii a 620 de la prima atestare documentară a Cetăţii de Scaun a fost organizat un amplu spectacol cu reconstituirea asediului Cetăţii în anul 1476 de către Mahomed II. Cei 90 de ani de la unirea Bucovinei cu România au fost şi ei sărbătoriţi prin reconstituirea intrării trupelor române în oraş, dând posibilitatea sucevenilor de a retrăi emoţia acelor evenimente.

Proiectul cu finanţare europeană O clădire de patrimoniu – muzeu pentru mileniul III a însemnat deschiderea unei noi etape în existenţa de peste o sută de ani a muzeului: clădirea a fost modernizată total, spaţiile pentru public au fost mărite, s-a deschis o nouă expoziţie permanentă adecvată cerinţelor de astăzi ale muzeografiei, iar Sala Sfatului Domnesc a fost îmbunătăţită semnificativ şi a căpătat o nouă identitate vizuală.

Close Search Window
Program de vizitare