SĂ DESENĂM PATRIMONIUL

educaţie muzeală

Muzeul Bucovinei – Serviciul Cetatea de Scaun şi Biroul Educaţie, Marketing şi Comunicare, desfășoară, pe parcursul lunii aprilie 2018, activităţile proiectului educațional SĂ DESENĂM PATRIMONIUL.

În cadrul atelierului interactiv muzeul va organiza o expoziție cu diferite piese specifice perioadei medievale a Cetăţii Sucevei, copiii participanți având posibilitatea nu doar să privească ci să şi atingă exponatele, să interacționeze cu ele, ca mai apoi să le redea prin desen. „Atingând istoria” copiii își pot dezvolta latura emoțională, dar și curiozitatea, creându-se o punte de legătură între trecut și prezent. După vizualizarea, analizarea şi adunarea informaţiilor despre obiectele expuse,  copiii vor crea prin desen o poveste în jurul acestora şi a perioadei istorice din care fac parte. Desenele vor putea fi admirate la Casa Custodelui – Cetatea de Scaun a Sucevei, publicul vizitator putând vota cele mai interesante lucrări.

Scopul proiectului educaţional este promovarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural deținut de Muzeul Bucovinei prin facilitarea accesului elevilor la activităţi de învăţare nonformală legate de istorie, stimularea elevilor spre creativitate şi recreere educativă.

Cei doritori să participe la atelierele educaționale organizate de Muzeul Bucovinei la Cetatea de Scaun, pot afla informaţii sau se pot programa la telefoanele: 0771592249 (Serviciul Cetatea de Scaun) sau 0230/216439, interior 116 (Biroul Educaţie, Marketing şi Comunicare).

Iuliana Roşca

Şef Birou Educaţie, Marketing şi Comunicare

Muzeul Bucovinei

0230-216439, interior 116

desenam patrimoniul