Data publicării: 26 ianuarie 2023

Muzeul Național al Bucovinei continuă lista de activități dedicate copiilor, prin organizarea și în acest an a atelierului „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, în cadrul Serviciului Cetatea de Scaun.

Noutatea din acest an este că atelierul se va organiza pe tot parcursul anului școlar, exceptând lunile mai – iunie, cadrele didactice fiind cele care pot înscrie clasa pentru a participa. Activitățile pe care le-am propus în cadrul acestui atelier sunt diverse, incluzând, la alegere, realizarea unei machete de cetate, confecționarea unei coroane domnești, a unor accesorii folosite de domnițe, realizarea de vitralii, folosind hârtie de calc. Informațiile despre cetățile construite pe teritoriul Moldovei medievale dar și posibilitatea ca elevii să ia parte la unele jocuri medievale întregesc gama de activități.

Atelierul este dedicat elevilor din clasele pregătitoare și până în clasa a VIII-a. Cadrele didactice care doresc să participe se pot înscrie la numărul de telefon 0784 275644 sau pe adresa de email cetate@muzeulbucovinei.ro

Close Search Window
Program de vizitare
Muzeul Național al Bucovinei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.