Data publicării: 16 septembrie 2025

universul fragil și colorat al lepidopterelor – prezentat într-o expoziție spectaculoasă la Muzeul de Științele Naturii din Suceava

În perioada 22 septembrie – 2 noiembrie 2025, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava, poate fi vizitată expoziția temporară „Hoinarii aurii ai cerului” – o fascinantă întâlnire cu universul fragil și colorat al lepidopterelor. Accesul vizitatorilor este gratuit!

Proiectul educațional este finanțat și aprobat de Consiliul Județean Suceava.

Expoziția valorifică o parte din colecția entomologului Alexandru Alexinschi și reunește, în 15 insectare, exemplare de fluturi diurni din cele șase mari familii de lepidoptere: Arctiidae, Pieridae, Nymphalidae, Papilionidae, Hesperidae și Lycaenidae.

  • Fluturi colorați în galben și portocaliu, locuitori ai câmpiilor și dealurilor, care, deși spectaculoși prin frumusețea lor, pot avea efecte negative asupra culturilor agricole și a unor specii de arbori și arbuști (pătlagină, cimbru, rozmarin, salvie, morcov, pătrunjel, ridichi, muștar, ștevie și măcriș, afin, merișor, păducel, coacăz negru, vișin turcesc, cireș păsăresc, migdal, carpen, frasin, ulm, plop, stejar);
  • Specii montane cu rol benefic, polenizatori naturali (precum coada rândunicii sau molia tigru), adevărați maeștri ai camuflajului în mediul lor de viață.

Fiecare insectar prezintă informații captivante despre: habitat, răspândire geografică, surse de hrană, migrație, reproducere și dușmanii naturali ai acestor specii.

De asemenea, vizitatorii pot afla cum să recunoască semnele timpurii ale atacurilor fluturilor dăunători asupra plantelor de cultură și cum pot fi aplicate măsuri sustenabile de combaterefie prin metode fizice și mecanice, fie prin soluții biologice și ecologice.

Expoziția, organizată și coordonată de biologul dr. Carmen Florentina Oleniuc, își propune nu doar să impresioneze prin frumusețea pieselor expuse, ci și să aducă în atenția publicului echilibrul fragil dintre rolul benefic și cel păgubos al acestor insecte.

Close Search Window
Program de vizitare
Muzeul Național al Bucovinei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.