Data publicării: 18 septembrie 2025

Muzeul Național al Bucovinei invită grupurile de copii să participe, în perioada 29 septembrie – 8 decembrie 2025, la programul educațional „Exploratori la muzeu”, o aventură interactivă prin expoziția permanentă a Muzeului de Istorie din Suceava.

Proiectul este conceput ca o îmbinare între informația istorică și jocul de descoperire. La începutul vizitei, copiii vor extrage bilețele cu imagini sau descrieri ale unor spectaculoase exponate aflate în expoziție. Misiunea lor: să pornească în căutarea artefactelor misterioase și să afle poveștile acestora!

Odată identificate, obiectele își dezvăluie poveștile ascunse, cu ajutorul specialiștilor muzeului.

Împreună, vom afla:

Cine a confecționat piesa?

Cu ce scop a fost realizată?

Ce vârstă are și ce ne spune despre epoca sa?

Astfel, vizita la muzeu devine o experiență educativă vie, care stimulează curiozitatea, atenția și creativitatea copiilor.

Programul face parte din seria de activități educaționale desfășurate la Muzeul de Istorie – „Ore de muzeu”, ateliere creative și proiecte de descoperire a patrimoniului din colecțiile și expozițiile permanente ale muzeului. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Vă așteptăm cu clasele de elevi pentru a explora, a învăța și a ne bucura împreună de istorie!

 

Pentru programări și informații suplimentare:

[Muzeul Național al Bucovinei – Muzeul de Istorie Suceava, 0230-216439, interior 116

Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală]

Close Search Window
Program de vizitare
Muzeul Național al Bucovinei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.