Data publicării: 6 octombrie 2026

Veșmânt, rang și identitate în Moldova medievală

SEC. XV   ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━   SEC. XVII

VEȘMÂNTUL ȘI ELITA MOLDOVENEASCĂ

După ce am explorat impactul domniei lui Ștefan cel Mare asupra organizării statului și vieții militare, această sală ne introduce în universul modei și al veșmintelor elitei moldovenești. Frescele bisericilor din nordul țării și obiectele de vestimentație păstrate ne oferă imagini ale ctitorilor și ale familiilor lor, îmbrăcați conform modei epocii, împodobiți cu bijuterii prețioase, surprinși în atitudini care reflectă statutul social și prestigiul.

TEXTILELE ARHEOLOGICE

În ultimele decenii, cercetările arheologice și lucrările de restaurare din județul Suceava au adus informații esențiale despre moda medievală, prin descoperirea textilelor arheologice, extrem de rare din cauza fragilității materialului. Aceste piese, păstrate în condiții speciale, cel mai adesea în morminte, acoperă o perioadă ce se întinde de la începutul secolului al XV-lea până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

SIRET ȘI FÂNTÂNA MARE

Un exemplu remarcabil este rochia descoperită într-un mormânt intact de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Siret, realizată din brocard, cu corsaj cu decolteu pătrat și fustă amplă prinsă în pliuri largi, reflectând moda feminină din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Alte piese timpurii includ acoperământul de cap de la Fântâna Mare, datat în secolul al XV-lea, realizat din mătase și decorat cu dantelă și broderie din fir de argint aurit, având nasturi globulari din argint.

MĂNĂSTIREA PROBOTA

Deosebit de valoroase sunt piesele din mormintele de la Mănăstirea Probota, aparținând familiei lui Petru Rareș și apropiaților săi. Cămașa descoperită în mormântul Vasilcăi Stroici, din mătase vișinie și ornamentată cu dantelă din argint și argint aurit, împreună cu nasturi, bijuterii și accesorii, ilustrează fastul vestimentar al rangului boieresc. În același context se înscrie și boneta din mătase decorată cu dantelă fină, provenită dintr-un mormânt masculin, reconstituită integral în urma restaurării.

CULOARE, LUX ȘI PUTERE

Culoarea roșie ocupa un loc privilegiat în vestimentația medievală, asociată cu sărbătoarea, luxul și puterea. Aceasta este confirmată atât de textilele descoperite, cât și de sursele scrise. În mormântul lui Bogdan al III-lea de la Putna a fost găsit un acoperământ de cap din catifea roșie, decorat cu aplice din aur, iar piese similare au fost descoperite și la Suceava, datând din secolul al XVI-lea. Dimitrie Cantemir amintește, în Descrierea Moldovei, rolul simbolic al veșmintelor, menționând purtarea hainelor de doliu de către boieri la moartea domnitorului.

VEȘMÂNT ȘI STATUT

Ansamblul pieselor din această sală oferă o imagine coerentă asupra modei medievale din Moldova, unde veșmântul nu avea doar o funcție practică, ci era un semn al rangului, al identității sociale și al valorilor culturale ale epocii.

━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━

MUZEUL DE ISTORIE SUCEAVA

MUZEUL NAȚIONAL AL BUCOVINEI

Close Search Window
↑
Program de vizitare
Muzeul Național al Bucovinei
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.