Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, inaugurată în anul 1953, este amenajată într-o construcţie veche, de mici dimensiuni, singura clădire care s-a păstrat din fosta casă parohială a satului Stupca (azi Ciprian Porumbescu), locuită de familia preotului, scriitorului şi militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu, în perioada 1865–1884. În cele două încăperi – cancelaria preotului şi bucătăria de vară – este reconstituită atmosfera de epocă prin intermediul unor exponate autentice: pianul Mărioarei, sora compozitorului, mobilier, fotografii, diverse obiecte care au aparţinut familiei. Pe o bârnă din tavanul casei încă se mai poate desluşi semnătura lui Ciprian Porumbescu (1853–1883), scrijelită cu briceagul pe când era copil. În acest mediu tihnit, domnişorul Ţîprian a creat cea mai mare parte din compoziţiile sale, rămase până astăzi neegalate.
„Eu am avut din copilărie o antipatie de neînvins întotdeauna contra înstrăinării. Eram legat cu atâta duioşie şi dragoste de patria mea, de casa mea părintească, … îmi cădea întotdeauna greu să mă îndepărtez de ea chiar pentru scurtă vreme … Că această patrie, această casă părintească … mi-a devenit tot mai scumpă, se înţelege de la sine.”
(Ciprian Porumbescu)
Casa Memorială Ciprian Porumbescu
loc. Ciprian Porumbescu (Stupca), jud. Suceava
Localizare: la 24 km de municipiul Suceava şi la 23 km de Gura Humorului, pe DN 17 Suceava spre Ilişeşti, apoi pe DJ 178 spre comuna Ciprian Porumbescu.
Suceava, Localitatea Stupca, Comuna Ciprian Porumbescu
Tel. 0757.422.908
Locațiile Muzeului Național al Bucovinei închise pentru public:
- Muzeul Etnografic Hanul Domnesc;
- Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu” Stupca;
- Casa Memorială ”Nicolae Labiș” Mălini;
- Casa Memorială ”Eusebiu Camilar” Udești;
- Casa Memorială ”Simion Florea Marian” Suceava;
- Casa Muzeu Bilca;
- Casa Muzeu Solca.
mai – septembrie: 10 – 18, ultima intrare 17.30
Luni – Marţi: Închis
. Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” | – adulți
– elevi, studenți cu legitimații valabile – pensionari |
6 lei/pers.
1,5 lei/pers. 3 lei/pers. |
Intrare gratuită pentru: | |
persoane cu handicap fizic grav | |
copiii din centrele de plasament | |
veterani de razboi | |
lucrători actuali si pensionari din rețeaua muzeală | |
Reducere 50% pentru: | pensionari |
Spațiile folosite pentru expoziții si manifestări culturale se pun la dispoziție în mod gratuit |