Este situată în centrul satului Mălini şi a fost inaugurată în anul 1975, în fosta locuinţă a familiei de învăţători Profira şi Eugen Labiş, părinţii poetului, locul unde a trăit un timp din scurta şi fulgerătoarea sa viaţă Nicolae Labiş, scriind o parte din opera sa. Expoziţia memorială, desfăşurată în patru încăperi, reconstituie tulburător, graţie obiectelor autentice (mobilier, cărţi şi caiete, piese vestimentare, un clopoţel cu „sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afişe etc.), climatul de viaţă şi de creaţie al genialului poet, sugerându-se coordonatele esenţiale ale operei sale şi aportul extraordinar al acesteia la evoluţia liricii româneşti contemporane.

Nicolae Labiş

(1935-1956)

Nicolae Labiş s-a născut la Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, jud. Baia, azi Suceava, la 2 decembrie 1935; părinţii, Eugen şi Ana-Profira, erau învăţători. În 1945 familia se stabileşte la Mălini (azi casa memorială); până la 7 ani, a citit mult, dovedind şi un real talent la desen; în timpul cumplitei secete de după război, Nicolae îşi însoţeşte tatăl la vânătoare: în casă n-aveam de nici unelea, era spre seară, când am luat puşca şi am plecat în pădure. L-am luat şi pe Nelu. Era mic şi era înfometat şi însetat, dar nu i-am dat voie să bea din izvorul la care bănuiam că va veni să se adape căprioara … Am tras. Băiatul era îndurerat. Acolo, în pădure, am aprins un foc şi am fript pentru el inima şi rărunchii bietei vietăţi” … (Eugen Labiş). A urmat, cu rezultate foarte bune, cursurile la Liceul Nicu Gane din Fălticeni, excelând la orele de română prin compuneri impresionante. În 1951obţine premiul I la Concursul de limbă şi literatură română de la Bucureşti; Mihai Gafiţa şi-l aminteşte astfel: „Negricios, îndesat – copil de munte – îmbrăcat cu un cojocel de piele de oaie, alb cu benzi roşcate, mai late în faţă, la încheietoare şi în dreptul cingătorii, mai înguste la tivuri. E haina îngrijită a muntenilor mălinari şi din jur, pe timp de toamnă şi de iarnă […]. Labiş arăta ca un om de la munte, un pădurean, nu un cioban. Purta şi căciulă, avea şi taşcă. Nu traistă, ci taşcă, adică un fel de tolbă sau geantă cu baieră […]. Labiş era îmbrăcat în armonie cu ce era el, cu ce-i erau tatăl şi mama: lume dintr-un strat de cinste – puţin numeros – al unui sat moldovenesc din munte […] era un copil atunci, fără îndoială. Nu avea şaisprezece ani. Însă era ager, fără panica şi nesiguranţa copilului de ţară picat la oraş, dimpotrivă, ştiind bine ce e cu el şi cu rostul lui.În 1952 se transferă la Liceul Mihail Sadoveanu din Iaşi; conduce cenaclul literar al şcolii; trece examenul de maturitate cu notă maximă la limba română; la 15 septembrie intră, prin examen, la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti; D. Micu şi-l aminteşte: Văd un băiat de 16 ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede încadrată din toate părţile de un păr hirsut, neobişnuit de mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distincţie nativă, un băiat care zâmbeşte tot timpul, cu întreaga înfăţişare, îndeosebi cu ochii, şi în surâsul căruia ingenuitatea se contopeşte suav cu o şiretenie ironică.; este redactor la revista Anii de ucenicie; poet deosebit de înzestrat, publică în mai toate revistele vremii. În 1954, la banchetul de absolvire, recită spectaculos poemul Vârsta de bronz; Mihail Petroveanu îl descrie astfel: Din coama părului des,  pletos, de un castaniu bătând în negru, aluneca o şuviţă moale şi lungă pe după ureche. Sub nasul de calmuc atârna o mustaţă neverosimil de abundentă, grea, cu colţurile răsucite à la Taras Bulba. Chipul mic şi rotund, cu pomeţii ieşiţi asiatic, caracter acuzat prin încreţiturile neaşteptat de strânse, ivite ori de câte ori poetul zâmbea, îşi întărise pielea fragedă. Ochii de un verde albastru liniştit ca o apă de iezer, de lac de munte, se intensificau la răstimpuri inegale, în tonuri mai aprige, aproape oţelii, semn de încordare şi chiar de mânie, sau se  întunecau până la un verde compact, ca acela al pădurilor întunecate în care versurilor lui le plăceau să se piardă, cuprinse de nostalgii sadoveniene, ori mai înapoi, eminesciene.”; publică, în Viaţa românească, Moartea căprioarei; urmează, un semestru, cursurile Facultăţii de filologie. În 1956 publică prima sa carte, Puiul de cerb, apoi volumul Primele iubiri; devine membru al Uniunii Scriitorilor; la 10 decembrie este grav accidentat de un tramvai, fiindu-i frântă coloana vertebrală; de pe patul de spital îi dictează prietenului Aurel Covaci poezia Pasărea cu clonţ de rubin; la 22 decembrie, după o cumplită suferinţă, se stinge din viaţă, la numai 21 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti; Geo Bogza mărturiseşte: Am sentimentul, am certitudinea, deznădejdea şi revolta că în Nicolae Labiş destinul a strivit pe cel ce ar fi putut fi marele poet al generaţiei sale.

 (dr. Aura Brădăţan)

Casa memorială Nicolae Labiş, loc. Mălini, jud. Suceava

Telefon: 0742.150.678

Program de vizitare

10 – 18, mai – septembrie

9 – 17, octombrie – aprilie

Luni – Marţi: Închis

TAXE SI TARIFE PERCEPUTE

pentru activitățile desfășurate de Muzeul Bucovinei 2017

A.   TAXE DE VIZITARE
 Casa Memorială „Nicolae Labis” Malini

– adulți

– elevi, studenți cu legitimații valabile

4 lei/pers.

1 lei/pers.

Servicii gratuite pentru:
persoane cu handicap fizic grav
copiii din centrele de plasament
veterani de razboi
lucrători actuali si pensionari din rețeaua muzeală
Reducere 50% pentru: pensionari
Spațiile folosite pentru expoziții si manifestări culturale se pun la dispoziție în mod gratuit